Tu să te grăbești din vreme,
Că, din timp de te grăbești,
Îți va prinde bine-atuncea
Când fi-va mai grea crucea,
Când n-ai timp nici să gândești
Ce și cum să cumpănești.

Cumpătarea-i pomul ce-are
Mulțumirea-n rădăcină,
Roadă are bucuria
Precum și credincioșia,
Frunze – liniștea deplină,
Așteptând Domnul să vină.

Cumpătarea multe alte
Daruri poate-nlocui,
Iar în locul ei, adesea
Altceva nu se găsea.
Nu e dar să poată fi
Bun pentru a-o-nlocui.

Că oricât de multe daruri
Are-un om necumpătat,
Le va risipi zadarnic
Și-apoi va plânge amarnic
De-al său sfârșit ruinat,
Fiindcă necumpătarea-i păcat.

Cumpătarea e virtutea
Care vine-n primul rând.
După ea vin celelalte,
Cele binecuvântate.
Fără ea nu vin nicicând,
Chiar de ți le-ai pus în gând.

Și tot ea e prima care
E-alungată de păcat.
După ea, curând ies toate
Visele cele sfinte și curate
Dintr-un suflet întinat,
Fiindcă-n viață n-a vegheat.

Cumpătarea e înțelepciune
Pentru sufletul curat.
Se primește prin rugăciune
Și-o veghere-n fapte bune.
Ea ne păzește de păcat
Prin harul celui Preaînalt.
Amin.
(Marți, 9 iunie 2020)